Fluturele

... A venit surprinzator, neasteptat, ca o mare iubire la o varsta tarzie. M-a cucerit brusc, lasandu-ma mut de uimire.Dupa cateva rotocoale de jur-imprejur, timide la inceput, din ce in ce mai indraznete, apoi in zbor zigzagat, un fluture maroniu cu pete rosiatice mi s-a asezat lin pe dosul palmei stangi. Pur si simplu am incremenit, incantat de ceea ce vedeam. Fluturele se plimba dezinvolt, usor ca fulgul, pe zbarciturile mainii, prospectandu-le atent cu trompa sa minuscula. "Ai cam imbatranit!", parca voia sa-mi spuna. Corpusorul lui gingas, bombat in fata, catifelat si alungit in spate, fremata abia perceptibil. Cele doua perechi de aripi se inchideau sus si se deschideau lateral, cu infinita delicatete, intr-o dulce simetrie de ritm. Intr-un fel, inima meaprinsese sa-i ia pulsul si m-a coplesit o stare de bine indescriptibila, care ne priia - se pare - amandurora....In dimineata urmatoare, stateam pe acelasi scaunel de lemn, infipt in verdeata gradinii cu pomi fructiferi, de la tara. Supravegheam forfota alba si zglobie a unor pui de gaina, ca nu cumva negura vicleana si hrapareata a vreunei rapitoare sa ne strice tot cheful. Noaptea dadusera cativa stropi de ploaie si, in zori, roua stralucitoare agata de ierburi irizari de nestemate imparatesti. Deodata, mi se facu un dor nebun de fluturele meu. Dar daca murise? Ma informasem , candva, ca viata fluturilor dureaza cel mult doua-trei zile... Ii simteam acut lipsa. Sa fii sorbit, oare, cu trompita lui, un pic din sufletul meu? Dar daca intalnirea cu mine se intamplase tocmai la finele atat de scurtului sau ciclu biologic? Insemna ca n-am sa-l mai revad niciodata?Tresarii subit: o zbatere, ca o parere, langa umar. Intinsei, oarecum neincrezator, mana, si ce sa vezi!? Pe dosul palmei, dupa o singura rotire in aer, isi relua locul fluturele meu cel maroniu. Desi il asteptasem cu sufletul ars, ca in tinerete iubita, era un vis prea frumos ca sa nu se spulbere... Intr-adevar, fluturele batu doar o data din aripile lui, parca usor obosite, se desprinsede atingerea mea si se indeparta grabit. Spre ce? Spre ultima sa clipa de viata? Sa fii izbutit, oare, frumosul meu fluture maroniu, cu reflexe de purpura, in doar doua-trei zile, sa faca mai mult chiar decat am reusit eu in peste sapte decenii de viata? Totul este atat de posibil, dar cat de dureros! In vietatea care urma peste putin timp sa nu mai fie, nu era, oare, propria mea indepartare de lumea cu fluturi si lumina?