Cap.2- ORGANELE GENITALE FEMININE

Organele genitale ale femeii îndeplinesc functiunea de reproducere si sunt urmatoarele:

Ovarele sunt cele doua glande sexuale care produc celulele sexuale feminine - ovulele. Acestea sunt conduse în tubele uterine, unde se produce fertilizarea. Tubele sunt doua conducte prin care oul fertilizat este condus în uter, organul principal al gestatiei. În uter se dezvolta oul fecundat pâna la nastere. Dupa uter umeaza vagina, organul prin care fatul este expulzat la nastere, dar care totodata este si organul copulatiei. La intrarea vaginei se gasesc o serie de formtiuni, care împreuna formeaza vulva.

Tubele uterine, uterul si vagina constituie caile genitale. Acestea împreuna cu ovarele alcatuiesc organele genitale interne. Formatiunile vulvei se mai numesc si organe genitale externe.

Ovarele sunt glandele sexuale ale femeii si determina caracterele sexuale primare. În ovare se produc ovulele. În afara de acest rol, ovarele mai îndeplinesc un important rol de glande endocrine, prin secretia hormonilor sexuali. Ovarele împreuna cu tubele si ligamentele largi sunt numite de clinicieni anexele uterului.

Forma. Ovarul a fost comparat cu o migdala verde; el are forma unui ovoid putin turtit. Este dispus cu axul mare vertical si i se descriu: doua fete (mediala si laterala), doua margini (libera si mezovariana), doua extremitati (tubarasi uterina).

Culoarea, aspectul, consistenta si dimensiunile ovarelor se modifica în raport cu vârsta si perioadele fiziologice ale femeii.

Culoare. Ovarul este albicios la nou nascuta, roz palid la fetita, la femeia adulta are o culoare rosiatica ce se accentueaza în timpul menstruatiei. Dupa menopauza devine albicios cenusiu.

Aspectul ovarului este neted si regulat pâna la pubertate. De la aceasta epoca capata un aspect neregulat, suprafata sa fiind presarata cu numeroase depresiuni, cicatrici, unele lineare altele neregulate. Cicatricile rezulta din involutia corpilor galbeni.

Consistenta ovarului la femeia adulta este elastica, dar ferma astfel ca el este palpabil la examenul ginecologic. Dupa menopauza capata o consistenta dura, fibroasa.

Numarul ovarelor. În mod normal sunt doua. Pot exista ovare supranumerate, dupa cum poate lipsi un ovar.

Dimensiunile ovarului cresc cu vârsta pâna la maturitate. La femeia adulta, are aproximativ urmatoarele dimensiuni: 4 cm lungime, 3 cm latime, 1 cm grosime. Dupa menopauza el se atrofiaza progresiv.

Greutatea ovarului la femeia adulta este de aproximativ 6-8g.

În perioada preovulatorie, ovarul care va elimina ovulul îsi mareste volumul, devenind de doua sau chiar de trei ori mai mare ca înainte.

Situatie. Ovarul se gaseste în cavumul retrouterin, adica în compartimentul cavitatii pelviene aflat înapoia ligamentelor largi. El este alipit de peretele lateral al excavatiei, sub bifurcatia arterei iliace comune.

Mijloacele de fixare. Ovarul e suspendat de ligamentul larg. El e fixat - relativ - prin pediculul sau vasculo-nervos si prin patru ligamente: 1.ligamentul suspensor; 2.ligamentul propriu al ovarului; 3.ligamentul tuboovarian si 4.mezovarianul.

1.Ligamentul suspensor. Este o formatiune fibro-musculara, alaturi de care coboara si pediculul vasculo-nervos superior al ovarului. Ligamentul pleaca din fosa iliaca, coboara prin vasele iliace externe si strâmtoarea exterioara a pelvisului, patrunde în unghiul supero-lateral al ligamentului larg si se fixeaza pe extremitatea tubara a ovarului si pe mezovarium.

2.Ligamentul propriu al ovarului numit si ligamentul utero-ovarian - este un cordon fibro-muscular situat în aripioara posterioara a ligamentului larg. Se întinde între extremitatea uterina a ovarului si unghiul uterului.

3.Ligamentul tuboovarian leaga extremitatea tubara a ovarului de infundibilul tubei si asigura contactul dintre aceste doua organe. Este format tot din fibre conjuctive si musculare netede.

4.Mezovarul este o plica a foitei posterioare a ligamentului larg, prin care ovarul este suspendat de acesta. Este o formatiune scurta, prin care vasele si nervii abordeaza ovarul.

RAPORTURI

1. Fata laterala priveste spre peretele excavatiei pelviene si raspunde fosei ovariene.

2. Fata mediala e acoperita de tuba uterina si mezosalpinge. Aceasta fata vine în raport cu ansele ileonului, apoi cu colonul sigmoidian în stânga, cu cecul si apendicele vermiform în dreapta.

3. Marginea mezovariana este legata prin mezovar de foita posterioara a ligamentului larg. Pe aici elementele vasculo-nervoase abordeaza ovarul - pe aceasta margine se gaseste deci hilul ovarului.

4. Marginea libera sau posterioara vine în raport cu ansele intestinului subtire.

5. Extremitatea tubara sau superioara e rotunjita si da insertie ligamentelor suspensor al ovarului si tuboovarian.

6. Extremitatea uterina sau inferioara e mai ascutita; pe ea se prinde ligamentul propriu al ovarului.

2.1 STRUCTURA OVARULUI

Ovarele sunt organele principale ale aparatului genital feminin, si sunt organe pereche.

Pe sectiune ovarul apare constituit în felul urmator: la suprafata este acoperit de un epiteliu, sub care se gaseste un învelis conjuctiv. Sub aceste învelisuri se gasesc cele doua zone caracteristice ale ovarului: una centrala, medulara si alta periferica, corticala.

1.Epiteliul este simplu, cubic sau turtit si se opreste brusc la nivelul hilului; de aici se continua cu mezoteliul mezovarului.

2.Sustanta medulara are o culoare rosiatica si e caracterizata printr-o structura intens vascularizata.

Este formata din tesut conjunctiv lax si fibre musculare netede provenite din parametru.

3.Substanta corticala are o culoare galbena-cenusie si contine foliculii ovarieni în diferite faze de evolutie sau involutie.

Cea mai mare parte a corticalei este formata dintr-un tesut conjunctiv, extrem de bogat în celule, unele cu caractere embrionare si care are semnificatia de stroma.

Stroma corticalei contine foliculii ovarieni în diferite faze de evolutie. Forma initiala o constituie foliculii primordiali, care au aspectul unor corpusculi sferoidali plini. Urmeaza o lunga gama de forme evolutive: foliculii primari, asemanatori însa ceva mai tari decât cei primordiali; foliculii secundari plini si care devin apoi cavitari si foliculii tertiari maturi de Graaf.

Dezvoltarea si maturarea foliculilor ovarieni cuprinde o serie de transformari succesive pe care le sufera ovogoniile (celulele sexuale) si celulele foliculare (celule stelite), pâna la eliminarea unui ovul prin fenomenul ovulatiei.

Dupa ovulatie, evolutia folocului ovarian este încheiata. În cavitatea foliculara se va organiza o noua structura numita corpul galben.

Atât foliculul ovarian cavitar cât si corpul galben au si o importanta functie endocrina. În timp ce foliculul ovarian cavitar are o dubla functie: la nivelul sau se desfasoara procesele ovogenezei, dar unele structuri ale sale elaboreaza si hormoniisexuali feminini sau estrogenii, corpul galben are numai functie endocrina: el produce progesteronul.

Dezvoltarea si maturarea foliculilor ovarieni sunt procese ritmice, periodice, care în mod normal se desfasoara într-un interval de 28 de zile si constituie în totalitatea lor ciclul ovarian.

Raportate la un ciclu menstrual, succesiunea este urmatoarea: dezvoltarea si maturarea folicului ovarian se petrece între zilele 1-a si a 13-a; ovulatia se produce în ziua a 14-a; constituirea si evolutia corpului galben au loc între zilele 15-25; iar între zilele 26-28 se produce degenerarea corpului galben, care va fi înlocuit cu un tesut cicatricial - corpul albicans.

Fenomenele care caracterizeaza ciclul ovarian se gasesc sub control hipotalamo-hipofizar. La nivelul hipotalamusului sunt elaborati factorii eliberatori. Acestia sunt transportati la hipofiza anterioara si aici regleaza producerea hormonilor gonadotropi. Nucleii neutro-secretori ai hipotalamusului sunt influentati de concentratia sanguina a hormonilor ovarieni, dar se gasesc si sub influenta nervoasa centrala.

Folicului matur, tertiar, sau foliculul ovarian veziculos constituie stadiul de dezvoltare completa a folicului secundar cavitar. Peretele folicului veziculos este format din 4 straturi concentrice care de la interior spre exterior sunt: 1)membrana granuloasa, formata din celule foliculare dispuse pe 2-3 rânduri; 2)membrana bazala foliculara; 3)tunica interna si 4)tunica externa. Foliculul cuprinde în interiorul sau lichid folicular. Celulele foliculare din imediata apropiere a ovocitului devin prismatice, înalte, se dispun radiar si constituie coroana radiata.

Functia endocrina a ovarului se instaleaza la pubertate si dureaza pâna la climacteriu. Aceasta functie se desfasoara sub dependenta hormonilor gonadotropi antehipofizari (FSH, LH, sau ICSH si LTH), controlati prin factorii eliberatori hipotalamici. Hormonii secretati de ovar sunt estrogenii si progesteronul.

Estrogenii sunt elaborati de tunica interna a tecii foliculilor.

Progesteronul este secretat de corpul galben. Progesteronul are urmatoarele actiuni: 1)regleaza ciclul menstrual; 2)pregateste mucoasa uterina pentru nidarea oului si are rol important în mentinerea sarcinii; 3)determina modificari ciclice ale epiteliului vaginal; 4)cantitatile mari de progesteron inhiba producerea LH-ului antehipofizar, împiedicând ovulatia.

Ovarul mai secreta în mod continuu si cantitati mici de hormoni androgeni, necesari pentru echilibrul hormonal.

2.2 TUBELE UTERINE

Tubele sau trompele uterine sunt doua conducte musculo-membraboase care se întind de la coarnele uterine pâna la ovare.

Tubele au un rol important în captarea ovulului, apoi în vehicularea acestuia si a spermiilor. În treimea sa laterala se petrece fecundatia. Ea ofera apoi conditii favorabile pentru efectuarea primelor diviziuni ale zigotului si migrarea acestuia spre cavitatea uterina.

Forma - portiunile tubei. Tuba are o lungime de 10-12 cm; ea prezinta 4 segmente: 1.infundibilul; 2.portiunea ampulara; 3.istmul si 4.portiunea uterina.

1.Infundibilul compus dintr-un pachet de 10-15 ciucuri sau fimbrii care masoara în medie 10-15 mm.

2.Portiunea ampulara sau ampula tubei e segmentul cel mai lung al ei. Masoara 7-9 cm si reprezinta aproape doua treimi din lungimea totala a tubei.

3.Istmul patrunde în cornul uterului, între ligamentul rotund si ligamentul propriu al ovarului. Masoara 3-4 cm lungime si are 3-4 mm diametru.

4.Portiunea uterina strabate peretele uterului. Este scurta (1 cm) si îngusta (1 mm). O teaca de tesut conjunctiv o separa de peretele uterin.

Situatie. Mijloace de fixare. Tubele uterine sunt în continuare cu uterul. Ele sunt situate în marginea superioara a ligamentelor largi în mezosalpinge. Situatia lor depinde deci de cea a uterului si a ligamentelor largi. Tuba e mai fixa în portiunea mediala decât în portiunea laterala.

Conformatie interioara. La interior, tuba e strabatuta de un canal îngust de 1-2 mm în portiunea uterina; el se largeste pâna la 5 mm la nivelul ampulei.

STRUCTURA

Peretele tubei este format din trei tunici: seroasa, musculara si mucoasa.

a)Tunica seroasa - provine din ligamentul larg. Înveleste suprafata exterioara a tubei inclusiv a infundibilului.

b)Tunica musculara este formata dintr-un sistem spiralat de fibre musculare netede. Pe sectiune transversala se deosebesc trei paturi musculare: exterioara, longitudinala; mijlocie, circulara; interioara, longitudinala. În realitate cele trei paturi se continua între ele realizând un sistem unitar.

c)Tunica mucoasa e formata din lamina proprie (corion) si dintr-un epiteliu unistratificat cilindric. Acest epiteliu e constituit din celule ciliate si celule secretorii. Celulele secretorii elaboreaza un produs de aspect mucos, care împreuna cu lichidul absorbit din cavitatea peritoneala, formeaza secretia sau lichidul tubar care serveste la nutritia zigotului si a blastocistului.

2.3 VASCULARIZAŢIA sI INERVAŢIA OVARULUI sI A

TUBEI UTERINE

Artere. Artera primara a ovarului este artera ovariana, iar a tubei artera uterina.

1)Artera ovariana ia nastere din aorta abdominala, coboara în bazin în ligamentul suspensor al ovarului si patrunde în ligamentul larg. Aici se împarte în doua ramuri: tubara si ovariana.

2)Artera uterina este o ramura a arterei iliace interne. La nivelul unghiului uterului se divide si ea în doua ramuri terminale: tubara si ovariana.

Ramurile omonime se anastomozeaza în plin canal si formeaza doua arcade: arcada paraovariana situata în mezovar si arcada subtubara în mezosalpinge.

Din arcada paraovariana se desprind 10-12 artere spiralate.

Din arcada subtubara pleaca ramuri paralele, perpendiculare la tuba, având un caracter terminal.

Dispoziticul arterial al tubei este deosebit de bogat la nivelul portiunii istmice.

Venele urmeaza în general dispozitia arterelor. Venele ovarului plecate din retele capilare, formeaza o retea în portiunea medulara: de aici prin vene flexuoase cu aspect varicos, ajung în hilul organului. Dupa ce primesc o serie de vene provenite de la uter, venele ovarului primesc reteaua venoasa subtubara, apoi urca alaturi de artera ovariana spre abdomen. În fosa iliaca se unesc într-un trunchi unic, vena ovariana care se varsa în stânga în vena renala, iar în dreapta direct în vena cava inferioara.

Venele tubei merg paralel cu arterele formând o retea subtubara. Medial aceasta retea comunica cu venele uterului, iar lateral se uneste cu venele ovarului.

De la nivelul tubei, limfaticele coboara în mezosapinge si apoi, la marginea anterioara a ovarului, se întâlnesc cu vasele limfatice ale acestuia si cu cele ale corpului uterin.

Nervii sunt de natura organo-vegetativa, pentru ovar, provin în cea mai mare parte din plexul ovarian si în cea mai mica masura din plexul uterin. La nivelul ovarului firisoarele terminale sunt: vasomotorii, pentru vasele sanguine; motorii, pentru fasciculele musculare; senzitive, pentru foliculi.

În medulara ovarului s-au descris celule nervoase care ar alcatui un ganglion difuz simpatic.

Nervii tubei provin din plexul ovarian si din plexul uterin; ei urmeaza traiectul vaselor.

2.4 UTERUL

Uterul este un organ musculos, cavitar, în care se dezvolta oul; la sfârsitul sarcinii el expulzeaza fatul si anexele lui. Este un organ median nepereche.

2.4.1 CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ

Forma. Uterul are forma unui trunchi de con turtit în sens antero-posterior, având baza orientata în sus si vârful trunchiat în jos. În partea sa mijlocie, uterul prezinta o îngustare aproape circulara numita istm, care-l împarte în doua portiuni: una superioara, mai voluminoasa, numita corp, si alta inferioara numita col.

a)Istmul uterului este reprezentat printr-un sant semicircular, vizibil numai pe fata anterioara si pe fetele laterale.

b)Corpul uterului are un aspect conoid, turtit antero-posterior, caruia îi descriem: doua fete; doua margini; fundul; si doua unghiuri tubare.

Fata vezicala sau fata anterioara este plana sau usor bombata. Fata intestinala sau fata posterioara este mult mai bombata decât cea vezicala; pe ea se gaseste uneori o creasta verticala. Marginile, dreapta si stânge sunt usor concave la nupilare si convexe la multipare. Fundul este rectiliniu la fetite si la adolescente; convex bombat în sus la femeia adulta. Unghiurile sau coarnele uterine se continua cu tubele.

Colul uterin are forma cilindrica, usor bombat la mijloc. Extremitatea superioara a vaginei se insera pe col.insertia vaginei pe colul uterin, îl împarte pe acesta în doua parti: portiunea supravaginala este aproape cilindrica; portiunea vaginala are forma tronconica. La virgine si la nulipare colul uterin este mai subtire, are suprafata neteda si regulata, iar la palpare prezinta o consistenta ferma dar elastica. La multipare colul devine tot mai voluminos, cilindric, iar suprafata e neregulata.

Ostiul uterin numit orificiul extern al colului are forme diferite la vagine, nulipare sau multipare. La virgine are un aspect rotunjit, punctiform de forma unei depresiuni transversale, lata de 4-6 mm. La multipare ostiul uterin apare ca o despicatura transversala lata de 10-15 mm, care împarte colul în doua buze, una anterioara si alta posterioara, unite prin doua comisuri laterale.

Dimensiunile uterului la femeia adulta, nulipara sunt urmatoarele: lungimea de 6 cm; latimea la nivelul fundului, de 4 cm; grosimea de 2 cm.

La multipare aceste dimensiuni cresc cu aproximativ 1 cm: lungimea de 7 cm; latimea de 5 cm; grosimea de 3 cm.

Consistenta uterului este ferma, dar elastica, usor de perceput la examenul ginecologic.

Greutatea uterului este în medie de 50-70 gr, fiind mai usor la nulipare (50-60 gr) decât la multipare (60-70 gr).

Numar. În mod obisnuit uterul este un organ nepereche, unic si median.

2.4.2 SITUAŢIA sI DIRECŢIA UTERULUI

Uterul se gaseste situat în centrul cavitatii pelviene: înapoia vezicii urinare, înaintea rectului, deasupra vaginei; fundul sau se afla sub planul strâmtorii superioare a pelvisului, pe care nu o depaseste decât în sarcina sau în unele procese tumorale.

Corpul uterin este acoperit de peritoneu, care de pe marginile lui laterale se continua cu ligamente largi.

Raportul dintre corpul si colul uterului. Ele formeaza un unghi cu vârful la nivelul istmului numit unghiul de flexiune. În cazurile normale unghiul este deschis înainte spre simfiza pubiana si masoara aproximativ 140^o-170^o; se spune ca uterul se afla în anteflexiune.

Raportul dintre colul uterin si vagina. Axele lor longitudinale formeaza între ele unghiul de versiune si masoara aproximativ 90^o-110^o - anteversiune.

Raportul dintre uter si excavatia pelviana. Este curb, cu concavitatea orientata anterior.

Variatii fiziologice. Uterul e un organ mobil. Corpul se poate misca în raport cu colul la nivelul istmului, ca într-o articulatie.

Variatiile patologice sunt acelea în care modificarile directiei sau pozitiei uterului sunt definitive.

2.4.3 STATICA sI MIJLOACELE DE FIXARE A UTERULUI

Uterul are o mobilitate destul de mare, el revine mereu la situatia lui obisnuita, normala, deândata ce factorii care au intervenit în deplasarea lui si-au încetat actiunea.

Acest echilibru dinamic al uterului este asigurat printr-o serie de mijloace: mijloace de suspensie - îl suspenda pe peretii excavatiei pelviene - si mijloace de sustinere - îl sprijinesc de jos în sus.

Mijloacele de suspensie sunt: peritoneul cu ligamentele largi si ligamentele rotunde.

1)Peritoneul acopera cea mai mare parte a uterului. Plecat de pe fata posterioara a vezicii, se reflecta la nivelul istmului, pe fata interioara a corpului uterin, formând excavatia vezicouterina. În continuare, înveleste fundul uterului, fata intestinala a corpului, fata posterioara a portiunii supravaginale a colului si coboara pe peretele posterior al vaginei. La acest nivel se reflecta din nou si trece pe fata anterioara a ampulei rectale, formând o adânca depresiune, numita excavatia rectouterina sau fundul de sac Douglas, punctul cel mai decliv al cavitatii peritoneale.

1)Ligamentele largi sunt doua cute peritoneale de forma patrulatera, întinse între marginile uterului si peretii laterali ai excavatiei pelviene.

Fiecare ligament larg este format din doua foite peritoneale, una anterioara, alta posterioara, care continua fiecare peritoneul fetei corespunzatoare uterului. Amândoua ligamentele împreuna cu uterul formeaza o despartitoare transversala, care împarte cavitatea pelviana într-un cavum preuterin anterior, si altul retrouterin posterior.

Ligamentului larg i se descriu doua portiuni: o portiune superioara, subtire si o portiune inferioara, mai groasa. Ligamentul larg prezinta o forma patrulatera, cu doua fete si patru margini.

Fata anterioara vine în raport cu vezica si ansele intestinale.

Fata posterioara este mai întinsa decât cea anterioara. Ea participa la formarea peretelui anterior al cavumului retrouterin.

Marginea mediala raspunde insertiei ligamentului larg pe marginea corpului uterin.

Marginea laterala are doua portiuni: o portiune superioara libera si portiunea inferioara care raspunde mezometrului, ultima se insera pe peretele lateral al excavatiei pelviene.

Marginea superioara, în care se gaseste tuba uterina, este libera.

Marginea inferioara sau baza ligamentului larg este groasa si repauzeaza pe planseul pelvian.

3)Ligamentul rotund este un cordon conjunctivo-muscular pereche, care pleaca de la unghiul tubar al uterului, strabate ligamentul larg, încruciseaza vasele iliace externe si patrunde în canalul inghinal, iese din el prin orificiul subcutat si se termina în tesutul grasos al muntelui pubelui si al labiilor mari.

Lungimea lui este de aproximativ 12-15 cm, iar grosimea de 4-7 mm. Ligamentele rotunde sunt folosite foarte adesea de chirurgi pentru redresarea uterului din unele pozitii vicioase.

MIJLOACELE DE SUSŢINERE ale uterului sunt reprezentate prin aderentele la organele învecinate, prin lamele sacrorectogenitopubiene si conexiunile cu perineul.

1)Aderentele la vezica si la rect. Portiunea supravagina a colului si istmului uterin adera la vezica urinara printr-o patura de tesut conjunctiv pulvisubperitoneal, situat sub fundul de sac vezicouterin. Aderenta la rect nu se face direct ci prin mijlocirea lamelor sacrorectogenitopubiene.

2)Aderentele la lamele sacrorectogenitopubiene. Aceste lame sunt condensari ale tesutului conjunctiv pelvisubperitoneal, organizate pe traiectul vaselor hipogastrice. Au o directie sagitala, întinse de la sacru pâna la oase pubiene.

3)Perineul constituie cel mai important si mai valoros mijloc de sustinere al uterului, cu toate ca nici muschii, nici fasciile lui nu vin în contact direct cu uterul. Transmiterea fortelor de presiune de la uter asupra perineului se face prin intermediul vaginei.

2.4.4 RAPOTURILE UTERULUI

Fata vezicala (anterioara), acoaperita de peritoneu vine în raport cu fata posterioara a vezicii urinare.

Fata intestinala este acoperita de peritoneu si vine în raport cu fata anterioara a ampulei rectale.

Marginile laterale - dreapta si stânga - dau insertie ligamentelor largi si vin în raport cu vasele uterine.

Fundul uterului, acoperit de peritoneu, vine în raport cu ansele intestinului subtire si cu colonul sigmoidian.

Raporturile colului. Insertia vaginei pe col îl împarte pe acesta într-o portiune supravaginala si una intravaginala.

Portiunea supravaginala se gaseste cuprinsa în tesutul conjunctiv pelvisubperitoneal. Are urmatoarele raporturi:

Fata anterioara cu vezica;

Fata posterioara este acoperita de peritoneul excavatiei rectouterine, prin intermediul caruia vine în raport cu ampula rectala.

Marginile laterale au raporturi extrem de importante cu ureterul si artera uterina.

Portiunea intravaginala proemina în interiorul vaginei. Prin insertia acesteia pe col se formeaza bolta circulara, fornixul vaginei sau domul vaginal.

2.4.5 CONFORMAŢIA INTERIOARĂ

În interiorul uterului se gaseste o cavitate turtita în sens antero-posterior, care ocupa atât corpul cât si colul uterin.

Cavitatea uterului este divizata printr-o strabgulare situata la nivelul istmului în doua compartimente: cavitatea corpului si canalul cervical.

1)Cavitatea uterina pe sectiune frontala prin uter are forma triunghiulara, cu baza spre fundul organului si vârful spre canalul cervical.

Cavitatea uterina este cuprinsa între doi pereti - anterior si posterior - plani, netezi, aplicati unul pe celalalt. Fiecare perete prezinta un rafeu median.

Dintre cele trei margini, una e superioara si doua laterale. Toate trei marginile sunt convexe spre interiorul cavitatii lanulipare si convexe spre exterior la multipare.

Cele trei unghiuri sunt marcate prin trei orificii. Orificiile superioare foarte înguste corespund deschiderii tubelor. Orificiul interior conduce în canalul cervical.

2)Canalul cervical sau canalul colului are aspect fuziform. Extremitatile sunt reprezentate prin cele doua orificii ale acestui canal: orificiul intern conduce în cavitatea uterina; orificiul extern se deschide în vagina.

Canalul cervical e limitat de doi pereti - unul anterior si altul posterior.

Fiecare perete prezinta o plica mediana pe care se implanteaza de-o parte si de alta o serie de plice oblice.

Cele doua reliefuri formate de plicile palmate nu se suprapun ci se juxtapun.

2.4.6 STRUCTURA UTERULUI

Peretele uterului este format din trei tunici: seroasa, musculara si mucoasa.

1)Tunica seroasa sau perimetrul, este formata de foita peritoneala care îmbraca uterul. Învelitoarea peritoneala este dublata pe fata ei rotunda de o patura subtire de tesut conjunctiv - stratul subseros. Este format din manunchiuri de fibre musculare netede separate, dar în acelasi timp solidarizate între ele prin tesut conjunctiv; contine si numeroase vase sanguine.

2)Tunica mucoasa sau endometrul, adera strâns la miometru, fara interpunerea unei submucoase.

Mucoasa cavitatii uterine este neteda, are o culoare roz-rosiatica, e foarte aderenta la miometru si friabila.

Ele reprezinta simple invaginatii ale epiteliului endometrial de acoperire si formare din acelasi tip de celule cu acesta. Sub influenta hormonilor ovarieni - foliculina, progesteron - mucoasa uterina se pregateste lunar în vederea nidarii zigotului. În lipsa nidatiei, stratul superficial sau functional al endometrului împreuna cu o cantitate de sângelui, se elimina sub forma menstruatiei. Din stratul profund sau bazal, in care se gasesc fundurile glandelor uterine, se face regenerarea endometrului. Dupa aceasta începe un nou ciclu.

Mucoasa istmului are aceleasi caractere histologice cu cea a corpului.

Mucoasa canalului cervical este încretita si rezistenta. Epiteliul este simplu, format din celule ramificate, cu numeroase celule mucipare. Mucoasa canalului cervical este slab dependenta hormonal.

Glandele colului secreta un mucus gros, usor alcalin, care ocupa canalul cervical si proemina prin orificiul uterin sub forma unui "dop mucos" sau glera cervicala. El protejeaza cavitatea uterina împotriva infectiilor ascendente din vagina si faciliteaza ascensiunea spermatozoizilor spre aceasta cavitate.

Mucoasa potiunii vaginale - este de tip pavimentos, stratificata, necheratinizata. Celulele straturilor superficiale sunt bogate în glicogen.

La nivelul ostiului uterin, mucoasa glandulara endocervicala este net, brusc separata de mucoasa pavimentoasa necheratinizata excolului. Zona de demarcatie intre cele doua tipuri de epiteliu are o largime de 1-10 mm si e numita jonctiunea cervico-vaginala.

2.4.7 VASCULARIZAŢIA sI INERVAŢIA UTERULUI

Arterele. Irigatia arteriala a uterului este asigurata în primul rând de catre artera uterina; în mica masura participa si artera ovariana si artera ligamentului rotund.

Artera uterina e groasa. Ea naste din artera iliaca interna, de obicei printr-un trunchi comun cu ombilicala, la nivelul fosei ovariene.

Venele pleaca din toate tunicile uterului si se aduna mai întâi în niste canale speciale, situate în stratul plexiform al miometrului.

Din plexurile uterine sângele este condus pe doua cai: în jos spre venele uterine care se varsa în iliaca interna; în sus prin venele tubei si ale ovarului în vena ovariana, care se deschide în dreapta în cava inferioara, iar în stânga în renala.

Din plexurile uterine pleaca si venele ligamentului rotund, care se varsa în vena epigastrica inferioara.

Limfaticele provin din trei retele: mucoasa, musculara si seroasa.

Limfaticele corpului se aduna aproape toate înspre unghiurile uterului. Aici iau nastere câteva vase limfatice care se unesc cu cele ale ovarului si ale tibei.

Limfaticele colului sunt anastomozate cu cele ale portiunii superioare a vaginei.

Inervatia uterului este de natura organo-vegetativa, simpatica si parasimpatica.

Caile aferente sau senzitive ale uterului formeaza doua cai:

1)Calea principala cuprinde fibre senzitive care pornesc la nivelul corpului uterin;

2)Calea accesorie foloseste nervii splanhnici pelvieni si prin nervii sacrati ajunge în segmentele II-IV sacrate.

Caile aferente sau motoare. Originea fibrelor simpatice se gaseste în cornul lateral al maduvei toracale, între segmentele VI-XII.